București, 13 decembrie 2021 – Kaufland România anunță că în luna decembrie va oferi tuturor angajaților o serie de beneficii speciale, a căror valoare însumează peste 5 milioane de euro brut. Decizia vine în contextul sărbătorilor de iarnă și reprezintă felul în care compania dorește să le mulțumească angajaților pentru implicarea de care au dat dovadă pe parcursul anului și să le aducă motive în plus de bucurie în această perioadă.

 Imagine 3

Fiecare angajat va intra în posesia beneficiilor speciale în cursul acestei luni, astfel că toți cei peste 15.000 de membri ai echipei Kaufland România vor primi câte un pachet de Crăciun cu produse marcă proprie, alături de vouchere de cumpărături pentru Crăciun, un bonus care constă în contravaloarea sumei alocate pentru petrecerea anuală, sporuri și vouchere de senioritate, acolo unde este cazul. De asemenea, angajații cu copii au avut parte de vouchere speciale de Moș Nicolae, pentru a le face o bucurie celor mici.

 Imagine 1

„2021 a fost un an plin de provocări pentru noi toți, cu o piață a muncii în continuă schimbare și multă incertitudine. În acest context, ne-am dorit ca membrii echipei Kaufland să se simtă în siguranță la locul de muncă și să găsească aici stabilitatea și predictibilitatea de care au nevoie pentru a putea performa – atât în privința condițiilor de lucru, cât și a salariului primit de fiecare dată la timp. Am adaptat continuu pachetul de beneficii, astfel încât acesta să rămână relevant pentru colegii noștri și familiile acestora. Iar acum, la final de an, dorim să le arătăm aprecierea, oferind o parte din acele detalii care le pot face sărbătorile mai frumoase. Îmi doresc să rămânem optimiști și încrezători că împreună, arătând grijă unii față de alții, vom fi bine. Mesajul meu pentru cei din echipa mea, pentru clienții și partenerii noștri este unul de mulțumire și recunoștință profundă. Le doresc tuturor sărbători pline de căldură și multă sănătate., a declarat Marco Hößl, Director General Kaufland România și Republica Moldova.

 Imagine 2

Demersul vine ca o continuare a noilor beneficii pentru angajați lansate în acest an, printre care se numără și voucherele de vacanță care pot fi folosite pentru cumpărarea de servicii turistice în România.

Kaufland își consolidează astfel poziția de angajator de top, lucru susținut și prin certificarea Top Employer obținută de companie pentru al șaselea an consecutiv în România și pentru a treia oară la nivel european – distincții acordate de Top Employers Institute din Olanda, în urma unei analize riguroase a proceselor de resurse umane, a facilităților acordate și a posibilităților de dezvoltare pe care le au angajații. În plus, tot în acest an, Kaufland România a primit premiul „Elite Shining Star”, care reprezintă cea mai înaltă distincție oferită de Inspiring Employer, ceea ce demonstrează încă o dată faptul că bunăstarea angajaților este prioritară în cadrul rețelei. De asemenea, compania a obținut titlul de „Cel mai bun Angajator” din industria de retail alimentar, acordat de platforma Undelucram.ro pentru al doilea an la rând, în urma voturilor utilizatorilor. Oportunitățile de avansare, beneficiile și valorile organizaționale sunt doar câteva dintre criteriile care au plasat compania în topul celor mai apreciați angajatori din retail. Așadar, măsurile adoptate de Kaufland România arată că angajații sunt o prioritate și fiecare dintre aceștia este valorizat și recompensat pentru implicarea și efortul susținut în cadrul rețelei.

Cei care își doresc să facă parte din echipa Kaufland sunt invitați să consulte oportunitățile disponibile, accesând cariere.kaufland.ro.

Videoul oficial de prezentare a cadourilor oferite angajaților poate fi urmărit aici: https://youtu.be/mZbiLldiu-k.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *