București, 20 iunie 2022 – Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, pe 20 iunie, IKEA își arată susținerea față de toți refugiații în semn de apreciere pentru puterea și curajul de care aceștia dau dovadă.  Există multiple cauze care stau la baza migrației precum: persecuția, schimbările climatice, dezastrele naturale, conflictele armate, încălcarea drepturilor omului și multe altele, care, conform datelor UNHCR, au generat peste 100 de milioane de refugiați la nivel mondial. Astfel, IKEA România se implică activ în această temă prin promovarea empatiei și lansarea campaniei “Împreună pentru toți Refugiații”. În prezent, de cele mai multe ori refugiații sunt percepuți în mod greșit din cauza lipsei de informații, iar compania este determinată să contribuie la schimbarea acestor perspective eronate.

Ziua Mondială a Refugiatului 2022 (4)

„Companiile pot avea un rol important în clădirea unei noi vieți pentru refugiați având un impact puternic asupra comunității și a economiei locale. Credem cu tărie în egalitatea tuturor oamenilor și în posibilitatea tuturor de a avea oportunități egale, indiferent de trecutul sau identitatea lor. De asemenea, suntem convinși că fiecare om are un set specific de talente și opinii, care contribuie la diversitatea societății și a companiei. Alături de partenerii noștri UNHCR, ne arătăm determinarea de a contribui în mod activ la integrarea refugiaților în piața muncii. Astfel, am dezvoltat anul trecut două programe dedicate refugiaților intitulate: Competențe pentru Angajare și Un loc mai bun pe care să-l numim acasă.”, a declarat Violeta Neniță, Market Manger IKEA România.

Ziua Mondială a Refugiatului 2022 (3)

Refugiații întâmpină multiple bariere în piața muncii, ceea ce explică de ce există o rată mai mare de șomaj în rândul acestora. Pornind de la această realitate, obiectivul programului Competențe pentru Angajare este incluziunea și oportunitatea de a dobândi multiple cunoștințe și experiență atât profesională, cât și personală foarte utile.  Programul reprezintă o serie de stagii de practică plătite pe o perioadă de trei luni în diverse departamente ale magazinelor IKEA România, disponibile în funcție de experiența anterioară a celor implicați. Mai mult, participanții au acces la consultații psihologice și multiple ateliere utile precum interculturalitate, redactarea unui CV și pregătire pentru interviurile de angajare. Prima ediție a programului, desfășurată în 2021, a avut ca rezultat angajarea permanentă a 10 interni, motivând compania să deruleze proiectul și anul acesta.

Ziua Mondială a Refugiatului 2022 (2)

Pe lângă programul Competențe pentru Angajare, IKEA a lansat inițiativa Un loc mai bun pe care să-l numim acasă care își propune să sprijine refugiații prin reamenajarea centrelor dedicate. Pornind de la convingerea că toți oamenii merită să se simtă mereu ca acasă, angajații IKEA au renovat cazările refugiaților în mai multe orașe din țară, în parteneriat cu UNHCR, multiple ONG-uri și asociații din România.

Deși acțiunile rapide care răspund nevoilor urgente sunt deosebit de importante, iar IKEA a înțeles și răspuns acestor nevoi imediat, scopul companiei este acela de a avea un impact pozitiv de lungă durată asupra societății. Evenimentele tragice din Ucraina au accelerat criza globală a refugiaților care se contura deja de câțiva ani. Astfel, în mod firesc, IKEA a acționat imediat pentru a-i sprijini pe cei aflați la nevoie, implicându-se în mai multe acțiuni de susținere. IKEA a realizat un parteneriat cu UNICEF pentru a construi centre de primire a refugiaților, Blue Dots, de-a lungul granițelor cu Moldova și Ucraina. Aceste spații sigure dedicate s-au concentrat în special pe mame și copii, având scopul de a fi primul contact al oamenilor care traversează granița oferind orice tip de sprijin, de la consiliere psihologică la identificarea copiilor neînsoțiți.

Ziua Mondială a Refugiatului 2022 (1)

Pe parcursul următoarelor luni și ani, IKEA România va continua acțiunile de implicare pentru îmbunătățirea condițiilor refugiaților, cu scopul de a oferi suport pentru cât mai multe persoane.

Pentru mai multe informații despre acțiunile de incluziune derulate de companie, puteți accesa link-ul:https://www.ikea.com/ro/ro/this-is-ikea/community-engagement/impreuna-pentru-toti-refugiatii-pub99cfde50.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *