Innoship și Alsendo, susținut de Abris Capital Partners, întră într-un parteneriat strategic și creează liderul soluțiilor de management al livrărilor din Centrul și Estul Europei dedicat businessurilor de retail și eCommerce. Îmbinând capabilitățile celor două companii, acest parteneriat va accelera tranziția Alsendo de la un broker de servicii livrare rapidă la un furnizor specializat în tehnologii avansate pentru managementul livrărilor.

București, 18 octombrie 2022 – Innoship, dezvoltatorul soluției de tip SaaS (software as a service) cu același nume, care permite retailerilor să administreze eficient propriile contracte de curierat și multiple opțiuni de livrare, anunță astăzi o nouă rundă de finanțare, intrând într-un parteneriat strategic cu Alsendo.

Abris Capital Partners, investitor de tip private equity specializat în transformarea ESG, a sprijinit Alsendo în achiziționarea unui pachet majoritar de acțiuni la Innoship, urmând că împreună cu cei patru fondatori să accelereze creșterea  celui mai important furnizor specializat în tehnologii avansate pentru managementul livrărilor din Centrul și Estul Europei.

Innoship founders (1)

La doi ani de la lansarea în piață, Innoship oferă cea mai avansată soluție de management al livrărilor folosită de peste 200 de magazine online de top, precum Yves Rocher, Studio Moderna, OLX sau Leroy Merlin, pentru care gestionează lunar peste 1,5 milioane de livrări.

Innoship va ajuta la accelerarea tranziției Alsendo, prezent deja în Polonia, Republica Cehă și Slovacia, către un furnizor specializat în tehnologii avansate pentru managementul livrărilor în toată Europa. În același timp, Innoship va beneficia de prezența regională și expertiza Alsendo pentru a susține creșterea în piețe noi. Acest parteneriat va oferi soluții complete pentru magazine online de orice dimensiune.

Toți cei patru cofondatori Innoship  vor continua  să conducă și să extindă afacerea în toată Europa, în calitate de acționari și executivi, asumându-și, totodată, responsabilități suplimentare la nivelul grupului Alsendo. Cătălin Grigorescu va continua și el  să susțină compania, în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Innoship.

Aleksandra Zawadzka&Daniel Nicolae&Edgar Kolesnik (1)

Daniel Nicolae, Cofoundator & CEO  Innoship, spune:

„Obiectivul nostru la Innoship a fost să dezvoltăm cea mai avansată tehnologie care să permită clienților gestionarea eficientă a procesului de livrare, cu impact direct în creșterea vânzărilor și îmbunătățirea experienței de cumpărare. Adopția rapidă a tehnologiei Innoship în rândul clienților ne-a depășit așteptările la nivel local, dar și în regiune. Suntem extrem de recunoscători clienților care ne-au susținut și inspirat în decursul acestor ani, dar și investitorilor care ne-au îndrumat în direcția potrivită. Parteneriatul strategic cu Alsendo reprezintă pasul următor pentru o creștere accelerată. Prin acest parteneriat ne propunem o extindere internațională și mai rapidă, urmând ca împreună  să dezvoltăm cea mai avansată tehnologie pentru managementul livrărilor în Europa și nu numai”.

Fondat în 2019, de Daniel Nicolae, Andrei Paul, Dan Ungureanu și Robert Tănase, Innoship a atras, în august 2020, o finanțare de la fondul de capital GapMinder și Cătălin Grigorescu, unul dintre cei mai cunoscuți avocați specializați în tehnologie din țară și din regiune.  În urma acestei tranzacții, Abris Capital Partners, investitor de tip private equity, a achiziționat acțiunile deținute în Innoship de către GapMinder cât și de către Cătălin Grigorescu.

Edgar Kolesnik, partener în cadrul Abris Capital Partners, declară, la rândul său:  

”Încă de la achiziționarea Alsendo, am fost mândri să sprijinim creșterea dinamică a companiei, pe măsură ce planificăm strategia ambițioasă de achiziție și consolidare în regiune. Vom continua să valorificăm creșterea puternică a sectorului de comerț electronic în Europa. Totodată, vom continua să investim în inovarea continuă a tehnologiilor oferite și să urmărim extinderea internațională, în timp ce susținem ascensiunea Alsendo. Ne vom concentra, de asemenea, pe consolidarea echipelor nou formate și dezvoltarea talentelor interne pentru inovarea continuă a soluțiilor tehnologice atât de necesare clienților”.

 

Abris Capital Partners a  investit în Alsendo (anterior Apaczka) în 2020, colaborând cu echipa de management a companiei pentru extinderea afacerii în mod organic, dar și prin achiziții. Abris urmărește să consolideze, în următorii ani, cel mai mare furnizor de soluții tehnologice pentru managementul livrărilor din Europa Centrală și de Est. La începutul lunii septembrie 2022, Alsendo a achiziționat, de asemenea, pachetul majoritar și în compania Zaslat.cz, care operează în aceeași industrie în Republica Cehă și Slovacia.

Aleksandra Zawadzka, CFO în cadrul Alsendo, adaugă:

”Continuăm să implementăm strategia noastră de tranziție la un model de business bazat pe tehnologie avansată. Această tranzacție ne va permite să oferim soluții unui univers extins de clienți pentru a le susține activitatea în continuă creștere. Prin acest parteneriat cu Innoship creăm soluția completă destinată companiilor de retail și eCommerce de toate dimensiunile pentru accesul  la multiple opțiuni de livrare și servicii de transport de bună calitate la costuri minime.”

Algoritmii avansați de machine-learning ai Innoship analizează performanța diferitelor opțiuni de livrare din regiunea relevantă împreună cu punctele de livrare ale unui retailer. Astfel, platforma alocă automat fiecare livrare curierului optim în baza mai multor indicatori de performanță, îmbunătățind considerabil experiența clienților și eficientizând costul de transport.

 

Cosmin Ochișor, Partener în cadrul  GapMinder Venture Partners, explică:

„Tranzacția demonstrează validitatea tezei noastre de investiții, care se bazează pe doi piloni: un produs tehnologic cu adevărat superior și o echipă puternică. Cu alte cuvinte, este nevoie atât de viziune, cât și de execuție pentru a construi o companie grozavă, iar echipa de la Innoship excelează în ambele domenii, prin urmare au reușit să construiască un lider pe piața soluțiilor de management al livrărilor  în mai puțin de 2 ani, ceea ce este impresionant în sine ca realizare.”

Innoship a fost asistat în această rundă de finanțare de societatea de avocati bpv GRIGORESCU STEFĂNICĂ, aflată de peste opt ani în topul celor mai valoroase firme de consultanță juridică în tranzacții în zona de tehnologie și industrii noi.

Innoship

Innoship este o companie care combină tehnologia (într-o formă ușor de înțeles și ușor de utilizat) și cunoștințele în domeniile serviciilor de curierat, lanțului de aprovizionare și operațiunilor de retail. Innoship este o plarformă de management al livrărilor și funcționează ca un agregator de opțiuni de livrare, democratizând accesul retailerilor de toate dimensiunile la tehnologie avansată. Prin intermediul platformei Innoship, comercianții își pot gestiona eficient contractele de curierat, oferind clienților mai multe opțiuni de livrare și servicii de expediere pentru o calitate substanțial mai bună la un cost minim.

Alsendo

Alsendo reunește mai multe soluții de tehnologie și servicii de livrare dedicate retailerilor (Apaczka.pl, Sendit.pl, Superpaczka.pl, Zaslat.cz, Innoship.com, LepszyKurier.pl și altele) operând pe piețele din Polonia, România și Republica Cehă. Compania este lider de sector în Europa Centrală și de Est. Obiectivul său este acela de a oferi soluții inteligente pe segmentul de livrare și înslesnirea proceselor de tip post-vânzare pe toate nișele de consumatori. Activitățile de bază ale Alsendo au ca scop îmbunătățirea proceselor de livrare ale clienților săi și menținerea celor mai înalte standarde pentru servicii, utilizând soluții tehnologice de top. O ofertă logistică extinsă, soluții adaptate nevoilor clienților, integrări cu peste 50 de platforme de comerț electronic, o ofertă SaaS care oferă soluții de livrare pe bază de abonament sau integrarea simplă a API-urilor sunt doar o parte din portofoliul amplu al Alsendo. În medie, 5 milioane de colete sunt trimise lunar în 150 de țări prin serviciile de expediere Alsendo Groups.

Abris Capital Partners

Abris Capital Partners este un fond independent de top de private equity, care se concentrează pe oportunități mid-market în țările din Europa Centrală. Fondat în 2007, Abris are ca strategie parteneriatul cu cele mai dinamice și de succes companii din Europa Centrală, care pot beneficia de un influx de capital și/sau expertiză managerială atât la nivel strategic, cât și operațional. Cu un capital de investiții de aproximativ 1,3 miliarde de euro, Abris a obținut suport financiar de la multe instituții de investiții de top la nivel global, inclusiv fonduri de pensii publice și corporative, instituții financiare, companii de asigurări și fonduri de tip endowment de la universități din SUA.

Abris are un orizont de investiție pe termen lung și urmărește de obicei tranzacțiile în care poate obține un pachet majoritar sau total în investiție. Marja de investiție Abris pentru o tranzacție se situează între 30 și 75 milioane euro, cu posibilitatea unor sume mai mari, în funcție de caz. Abris operează în echipe regionale din birourile din Varșovia și București.

 

GapMinder 

GapMinder este un fond de capital de risc de 50 de milioane de euro, ce investește în companii de tehnologie create în România și Europa Centrală care cresc rapid la nivel internațional, aflate în faza de Seed sau Serie A. Partenerii GapMinder au o abordare directă ca investitori, ajutând companiile să crească prin consultanță strategică și implicare directă în organizarea operațională, guvernanța corporativă și disciplina financiară. Portofoliul GapMinder include companii precum FintechOS, TypingDNA, DruidAI, Cyscale, Soleadify, Machinations.io, Frisbo, Innoship, Cartloop. GapMinder este co-finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *