Iasi, 29 May 2023 – Studentii Cosman Gabriel si Enaru Iulian, au fost premiati de compania Consultech Industrial Supplies in cadrul unui concurs de solutii inovative in ingineria instalatiilor desfasurat in parteneriat cu Facultatea de Instalatii din cadrul Universitatii Gheorghe Asachi din Iasi. Cercetarea si inovarea in tehnologiile industriale sunt esentiale pentru evolutia in acord cu tendintele actuale si viitoare, cu sanse reale de crea noi locuri de munca la nivel regional si national, justificand investitiile alocate pentru a aduce la standarde de excelenta educatia specializata din Romania. Loial acestor obiective, Consultech Industrial Supplies aloca anual fonduri centrelor universitare, intr-un program pe termen lung gandit pentru a crea valoare din cercetare si inovare si pentru a accelera transformarea ecologica si digitala a industriei si a mediului inconjurator, contribuind astfel la consolidarea rezilientei si a rolului sau fundamental de motor economic national.
“Investitiile cu cel mai mare impact isi au radacinele in valorile entitatilor care doresc sa sprijine progresele in domenii fundamentale, cum ar fi educatia, dezvoltarea sociala, energia regenerabila, sustenabilitatea sau protectia mediului. Din aceasta serie, probabil ca educatia este cea mai rentabila directie de dezvoltare, fiind cel mai concret mod de a paria pe viitor. Educatia aduce schimbari profunde si de durata in viata comunitatilor, fiind benefica pentru indivizi si pentru natiuni deopotriva. Prin urmare, investitia in educatie nu este doar alegerea corecta, ci este si pariul cel mai inteligent, in urma caruia beneficiile sunt mari, concrete si perfect cuantificabile economic. In mod particular in cazul educatiei tehnologice, sectorul privat trebuie sa se implice in procesul de invatamant, pentru a-si asigura un flux constant de absolventi competenti, expertii pe care ne vom baza pentru a inventa lumea de maine”, spune Cristian Papaianopol, director general al companiei Consultech Industrial Supplies, pe care o dezvolta pe nisa echipamentelor industriale si municipale incepand cu anul 2014. Cu o indelungata experienta in domeniul instalatiilor industriale, Consultech Industrial Supplies intelege necesitatea sustinerii invatamantului teoretic pentru formarea viitorilor specialisti, atat de necesari in plan local si national.
“Criteriile care au stat la baza acordarii premiului oferit de Consultech au fost gandite cu atentie pentru a incuraja si a recunoaste ideile inovatoare si practic aplicabile ale studentilor nostri. Scopul acestei initiative este de a sustine studentii in demersul lor de a-si transforma ideile in realitate, promovandu-le astfel increderea in propria cercetare si capacitatea de inovare. Acest premiu ofera o recunoastere a muncii lor si un impuls pentru a-si continua cercetarile si a-si implementa ideile propuse in cadrul lucrarilor de absolvire.
Un exemplu concret este premiul acordat studentilor Cosman Gabriel si Enaru Iulian, ale caror idei au fost recunoscute ca avand un potential urias de a aduce schimbari pozitive in domeniu. Acestia au realizat o lucrare despre analiza sistemelor de iluminat de siguranta si dimensionarea sistemelor fotovoltaice.“, a spus Sef de Lucrari Dr. Ing. Florin Emilian Turcanu de la Facultatea de Constructii si Instalatii, din cadrul Universitatii Tehnice Gh. Asachi din Iasi.
Consultech Industrial Supplies sustine invatamantul superior tehnic din Romania, contribuind la formarea specialistilor din domeniul instalatiilor industriale si municipale din domeniul apei si protectiei mediului in centre universitare de elita, capabile sa dezvolte si sa inoveze, pentru a ridica permanent calitatea si relevanta actului educational. Interesul pentru domeniul industrial si municipal, in special pentru sfera solutiilor de transfer de caldura, de separare mecanica si de tratare a apei de proces, stau la baza unui program de sustinere care include, printre altele, contributii anuale avand ca beneficiari centre universitare din mai multe orase din tara, cum ar fi Bucuresti, Brasov, Iasi sau Timisoara.
Dr. Ing. Florin Emilian Turcanu a mai mentionat:”Colaborarea dintre Consultech Industrial Supplies si Universitatea Tehnica Gh. Asachi evolueaza, marcand inceputul unei noi etape. Beneficiile acestei colaborari sunt numeroase si diverse. Absolventii nostri beneficiaza nu doar de echipamentele avansate pe care Consultech le ofera laboratoarelor noastre, ceea ce le permite sa isi imbunatateasca abilitatile si competentele tehnice, ci si de recunoasterea directa a muncii si rezultatelor lor prin premiile acordate. Acesta este un semn clar al aprecierii si recunoasterii valorii si importantei muncii pe care o desfasoara in cadrul studiilor lor.”
In cadrul parteneriatului strategic cu Universitatea Gheorghe Asachi din Iasi, compania a dotat laboratorul Facultatii de Instalatii cu echipamente tehnice performante, in masura sa completeze formarea teoretica a studentilor cu abilitati practice, potrivit standardelor academice internationale. Universitatea a primit un turn de racire marca EWK – brand lider pe piata de profil -, si un schimbator de caldura, echipamente ce pot forma o instalatie reala optima pentru experimentare si, totodata, poate deveni un excelent punct de pornire pentru inovare.