În cadrul proiectului, Asociația organizează două expoziții de artă și două tururi ghidate gratuite

București, 14 noiembrie. Asociația Elite Art Club lansează proiectul „Revival”, cu scopul de a celebra 20 de ani de rezidență artistică la Balcic. Astfel, prin intermediul acestuia, bucureștenii au posibilitatea de a vizita două expoziții de artă, dar și de a participa la două tururi ghidate gratuite, menite să reînvie memoria mișcării artistice de la Balcic.

Proiectul este sprijinit de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prin Primăria Municipiului București, și prevede o serie de patru evenimente care au rolul de a transpune în prezent un manifest artistic care a stat la temelia artei moderne românești, prin analiză și valorificare a unui patrimoniu de tip fotografic, pictural și arhitectural. Proiectul „Revival” contribuie la ideea de accesibilitate culturală și la încurajarea unei participări culturale vaste și diverse în rândul publicului larg.

În cadrul proiectului vor avea loc atât două expoziții de artă contemporană, cu un public țintă divers, Revival Contemporary Intervention și Revival – Balchik, cât și două tururi ghidate, Revival – Museum Tours și Revival – Museum Clues cu scopul de a stimula interesul publicului bucureștean pentru patrimoniul arhitectural și pictura românească modernă.

Revival Contemporary Intervention vizează o expoziție în cadrul Elite Art Gallery, în perioada 4 decembrie 2023 – 5 ianuarie 2024. Expoziția va conține 20 de fotografii de artă menite să reflecte parcursul proiectului „Pictori de azi la Balcic”, proiecții video realizate de artistul Alex Manea și, prin intermediul unor diapozitive, secvențe fotografice din 20 de ani, dovada desfășurării neîntrerupte a rezidenței artistice.

Revival – Balchik reprezintă un extras din patrimoniul Elite Art Gallery constituit în două decenii de rezidență artistică la Balcic. Prin urmare, expoziția va include o selecție de lucrări de pictură și grafică realizate de artiștii care s-au alăturat proiectului de-a lungul anilor. Evenimentul se va ține în spațiul din Constantin Noica Nr. 134, în perioada 14 noiembrie 2023 – 5 ianuarie 2024, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 17:00.

Revival – Museum Tours reprezintă un tur ghidat, alături de Ana Rubeli (Aici a stat), care va avea ca itinerar trei case-muzeu din București, a căror artiști au fructificat spiritul Balcicului: Theodor Aman, Frederic Storck și Cecilia Kuțescu-Storck, Teodor Pallady. Poziționarea urbană a caselor reprezintă o oportunitate pentru bucureșteni de a-și descoperi și valorifica patrimoniul local. Turul va avea loc pe 24 noiembrie, de la ora 15:00, iar punctul de plecare va fi Casa Frederic Storck și Cecilia Kuțescu-Storck.

Museum Clues implică un tur ghidat în cadrul expoziției permanente de Artă Românească din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) spre identificarea lucrărilor reper pe subiectul Balcicului, alături de Roxana Diochețanu. Turul va avea loc pe data de 6 decembrie, ora 15:00, iar punctul de întâlnire este la MNAR, la intrarea în Galeria de Artă Românească.

Accesul la cele patru evenimente este gratuit, fiind necesară doar înscrierea în prealabil pentru tururile ghidate. Apelul de înscrieri se adresează tuturor bucureștenilor, indiferent de vârstă. Locurile de participare sunt limitate întrucât grupurile vor fi formate din maxim 20 de persoane. Înscrierile se pot realiza în perioada 13 – 23 noiembrie 2023, prin completarea formularului online, valabil pe site-ul: https://www.eliteart-gallery.com/revival/, sau pe adresa: info@eliteart.org.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *