București, 15 aprilie 2023 – Agenția de creație DDB România anunță semnarea primei campanii de imagine a Grupului Public Power Corporation (PPC) pe plan local, în contextul preluării business-ului Enel în România și rebrandingului acestor companii prezente în România.

În octombrie 2023, Grupul PPC – lider regional in domeniul energiei în sud-estul Europei și una dintre cele mai dinamice companii regionale de energie – fondat în 1950 și listat la Bursa de Valori din Atena, a anunțat achiziția business-ului Enel în Romania. Finalizarea acestei tranzacții a reprezentat un eveniment de referință pentru strategia de creștere a PPC, prin achiziționarea unui portofoliu semnificativ de proiecte regenerabile (deopotrivă finalizate și în curs de dezvoltare), dar și a operațiunilor de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și a celor de servicii energetice avansate și de mobilitate electrică.

Campania de imagine, semnată de agenția DDB România, aduce în prim-plan libertatea clienților de a-și dezvolta propriile viziuni, obiceiuri și dorințe privind utilizarea energiei furnizate de companiile Grupului PPC. Spoturile acestei campanii prezintă o serie de povești diferite ce au ca numitor comun diversitatea modurilor în care protagoniștii aleg să utilizeze serviciile și produsele PPC.

„În provocarea lansată, am avut în vedere să poziționăm PPC ca pe un challenger de status-quo pe piața locală de energie, dar și de brand care iese din tipare și privește spre viitor și nevoile reale ale oamenilor. Astfel, ne-am propus să dezvoltăm o platformă creativă, care să aducă la viață această poziționare într-un mod sincer și responsabil, în acord cu ceea ce consumatorii de astăzi așteaptă de la compania lor de energie, punând accent pe libertatea de a ne crea propriile reguli și de a ne exprima personalitatea”, punctează Roxana Țâmpău, Managing Director DDB România, agenție care semnează campania de rebranding.

În doar patru luni, echipa noastră și partenerii creativi au transformat o idee îndrăzneață în realitate, prin lansarea campaniei ‘Energie pentru orice’. Acest efort comun a demonstrat angajamentul profund și munca asiduă a colegilor noștri, consolidându-ne promisiunea de a fi alături de clienții noștri într-un mod autentic. Acest rebranding nu este doar o schimbare de imagine, ci o reflexie a dorinței noastre de a le da clienților energia și susținerea de a-și trăi viața așa cum le este mai bine, marcând un pas important spre viitorul pe care îl construim împreună”, declară Oana Gherasim, Director de Comunicare al companiilor PPC în România.

„În pregătirea terenului noii platforme de comunicare, am decis să pornim de la voci autentice: de la oameni. Drept urmare, am pornit în demersul strategic de la un research, curioși să aflăm felul în care energia le influențează viața. Printre răspunsurile primite s-a remarcat o idee: simplă, dar profundă, care emană emoție și capacitatea de a vibra pentru oameni diferiți. Și anume, că energia este un element esențial, iar noi ne dorim ca ea să ne susțină propriul joc, ca o mână invizibilă, pentru a continua să ne trăim viața, oricare ar fi ea”, adaugă Luciana Cucoanes, Head of Strategy DDB România.

Așa s-au născut platforma de comunicare și sloganul campaniei: ”Energie pentru orice”. PPC devine, astfel, un observator atent, care respectă intimitatea și deciziile consumatorilor săi, gata să intervină atunci când i se solicită sau când este nevoie, de exemplu, în tranziția mai rapidă către energia verde.

„Într-o categorie în care multe branduri își asumă diferite roluri de experți și sfătuiesc oamenii referitor la cum să folosească energia, noi am simțit că oamenii nu au nevoie de încă o astfel de abordare. Ei vor doar să știe că furnizorul lor de energie îi susține în orice demers și activitate, oricât de atipică ar părea ea. Așa că am construit o campanie jucăușă, în care am plasat PPC într-un rol de observator care nu se întreabă ce faci cu energia pe care ți-o furnizează, ilustrând astfel atât varietatea gamei de produse și servicii PPC, axate spre energie sustenabilă, cât și diversitatea naturii umane. Pentru că ceea ce consumatorii își doresc, de fapt, este o continuitate și o facilitare în derularea neîntreruptă a vieții lor cotidiene, dar și a vieții planetei”, susține Roxana Niță, Creative Director al DDB România.

Sloganul campaniei transmite ideea că fiecare client PPC găsește soluțiile potrivite pentru stilul de trai, necesitățile sau dorințele sale, indiferent de alegerile făcute. Sloganul sintetizează energia ca fiind o alegere personală, transformând Grupul PPC într-un partener viabil, pe termen lung, îndeosebi prin prisma soluțiilor de energie regenerabilă pe care le furnizează.

Perioadă de derulare a campaniei: 10 aprilie – 30 mai 2024

Medii și canale de comunicare: TV, digital / Social Media, outdoor, radio, magazine, drop mailing, proiecte speciale

Campania “Energie pentru orice” a fost realizată prin efortul comun al următoarelor echipe:

Echipă DDB România

Roxana Memetea – Managing Partner

Luciana Cucoanes – Head of Strategy

Roxana Niță – Executive Creative Director

Roxana Țâmpău – Managing Director

Ana Tanasa – Senior Art Director

Maria Matei – Senior Copywriter

Liviu Antonescu – Senior Designer

Alexandru Matei – Senior Print Producer

Marian Mihăilescu – Senior DTP

Andreea Matei – Account Director

Echipă PPC

Oana Gherasim – Communications Director

Eleodor Ghenoiu – Head of Brand, Advertising and Content Management

Ioana Stirbulescu- Burlacu – Advertising, Brand Strategy and Content Management Coordinator

Alina Boca – Advertising, Brand Strategy and Content Management Specialist

Alexandru Murărescu – Advertising, Brand Strategy and Content Management Specialist

Echipă Media Investment:

Crina Bibicu – Media Director

Carla Nicu – Senior Media Executive

Marius Zaharescu – Media Manager

Alexandra Enea – Digital Media Director

Dana Pupu – Digital Media Manager

Ana Mocanu – Digital Media Planner

Andrei Kiss – Digital Media Specialist

Casă de producție: Multimedia Est

Regizor: Bogdan Moldoveanu (Hypno)

DOP: Alexandru Dorobanțu (ATE)

Producător: Dragoș Potop

Fotograf: Ionuț Macri

Despre PPC

PPC este cea mai importantă companie de utilități electrice din Europa de Sud-Est, cu activități în domeniul producerii, distribuției, operării rețelei și vânzării de produse și servicii energetice avansate în Grecia, România și Macedonia de Nord. PPC are o capacitate totală instalată de 10,7 GW, constând în instalații termale, hidro și surse de energie regenerabilă cu o producție anuală totală de peste 20TWh, în timp ce în rețele, baza totală de active reglementate se ridică la aproximativ 4,3 miliarde de euro. Grupul PPC este principalul furnizor de energie electrică din Grecia și România, deservind 8,7 milioane de clienți în total, oferindu-le peste 35TWh de energie și o gamă largă de produse și servicii energetice. Compania a fost fondată în 1950 și este listată la Bursa din Atena din 2001. În România, companiile din grupul PPC deservesc 3,1 milioane de clienţi pe segmentele de furnizare şi distribuţie, iar divizia de producție a energiei din surse regenerabile deține o capacitate instalată de aproape 600 MW în 13 parcuri eoliene și fotovoltaice, ceea ce reprezintă 2% din producția de energie electrică a României.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *