Huawei MatePad Pro pe piața din România

  • Noua tabletă din portofoliul HUAWEI este un dispozitiv premium ideal, atât pentru activitățile de lucru, cât și pentru cele de învățare și relaxare
  • HUAWEI lansează o ofertă specială, prin care primii 100 de cumpărători beneficiază de accesorii utile, care transformă tableta într-un instrument de lucru complet

Huawei Consumer Business Group anunță disponibilitatea tabletei vârf de gamă Huawei MatePad Pro pe piața din România. Noul dispozitiv lansat de HUAWEI reprezintă un progres în materie de design, tehnologie și funcționalitate, stabilind noi repere în categoria tabletelor și oferind experiențe inedite utilizatorilor. Prețul de achiziționare recomandat pentru Huawei MatePad Pro Wi-Fi este de 2.499 lei, iar pentru modelul Huawei MatePad Pro LTE, 2.699 lei. Versiunea LTE va fi disponibilă pe piața din România începând cu data de 11 mai.

Cu ocazia lansării pe piața din România, Huawei MatePad Pro dispune de un pachet promoțional, special gândit pentru utilizatori. Primele 100 de persoane care achiziționează un Huawei MatePad Pro primesc gratuit un Mouse Bluetooth Huawei și o Tastatură Magnetică Huawei, accesorii care transformă tableta într-un instrument de lucru util și complet. Pachetul promoțional, alături de noua tabletă HUAWEI, vor fi disponibile exclusiv la unul dintre partenerii autorizați HUAWEI, în varianta de culoare Midnight Grey, care dispune de un finisaj din fibră de sticlă, elegant și plăcut la atingere. În plus, Stylusul Huawei M-Pencil, accesoriul care poate fi conectat cu tableta MatePad Pro, este disponibil la un preț promoțional de 349 lei la același partener autorizat.

Huawei MatePad Pro este mai mult decât o capodoperă a designului sau un cinematograf mobil. Este modul în care regândim creativitatea și productivitatea mobilă pentru produsele HUAWEI. Este un instrument care le permite consumatorilor să își exprime creativitatea fără limite și este dispozitivul perfect pentru oricine caută un mod mai inteligent de a-și transforma ideile în realitate.”, declară Wang Yinfeng, President of PC and Tablet Product Line, Huawei Consumer BG.

Huawei MatePad Pro îmbină un afișaj mare cu rame ultra-înguste pentru a obține cel mai mare raport ecran-corp din lume pentru o tabletă, de 90%. Alimentată de chipset-ul vârf de gamă Kirin 990 de 7nm, Huawei MatePad Pro oferă o performanță și o autonomie a bateriei incredibile. În plus, datorită sistemului de operare EMUI10 cu care este echipată, tableta Huawei MatePad Pro include funcțiile Multi-Window, Multi-screen Collaboration și HUAWEI APP Multiplier. În plus, aceasta se poate conecta cu Stylusul Huawei M-Pencil și Tastatura Magnetică Huawei, permițând sinergia cu Modul PC și noile funcții WPS pentru productivitate sporită. Experiența de divertisment este îmbogățită printr-o serie de actualizări hardware cu capabilități audio și de afișare captivante, într-un factor de formă elegant. Mai mult, Huawei MatePad Pro este și prima tabletă din lume care suportă încărcare wireless și încărcare wireless inversă, oferind o alternativă convenabilă și fiabilă pentru consumatori, pentru a-și menține tableta, smartphone-ul și alte dispozitive cu încărcare wireless alimentate pe tot parcursul zilei.

Simplitate și eleganță

Elegant, cu un design unic ce îmbină tehnologia și estetica, dispozitivul Huawei MatePad Pro prezintă cel mai înalt raport ecran-corp din lume pentru o tabletă, de 90%, cu rame ultra-înguste de 4,9 mm, care înconjoară ecranul 16:10 de 10,8 inci. Designul micro-curbat adoptat de Huawei MatePad Pro garantează confort în utilizare, iar datorită ramei din aliaj de magneziu, tableta este ușoară și durabilă. Dispozitivul are un design unibody care integrează antenele în rama din mijloc și în panoul din spate pentru un aspect minimalist.

Regândirea performanței: Kirin 990

Huawei MatePad Pro dispune de cel mai recent chipset vârf de gamă Kirin 990 de 7 nm, pentru performanțe și eficiență energetică sporite. Cu o frecvență de până la 2,86 GHz, procesorul adoptă o arhitectură inovatoare cu trei nivele care cuprinde două nuclee mari, două nuclee mijlocii și patru nuclee mici. Unitatea de procesare grafică Mali-G76 cu 16 nuclee îmbunătățește considerabil performanța și autonomia bateriei pentru o experiență fluidă de gaming și divertisment.

Cu arhitectura NPU Da Vinci dual-core de la HUAWEI, capabilitățile de computing AI sunt optimizate prin echilibrul dintre nucleele mari și cele mici. Dotată cu o memorie RAM LPDDR4X dual-channel de până la 8 GB, Huawei MatePad Pro lansează aplicațiile cu viteze uluitoare. Toată această performanță este suportată de un sistem de răcire în 12 straturi care gestionează căldura împreună cu AI, permițând tabletei să rămână rece chiar și atunci când este foarte solicitată.

Huawei MatePad Pro oferă o autonomie excelentă a bateriei, datorită capacității de 7250 mAh și a funcțiilor de economisire a energiei integrate în Kirin 990 și EMUI. Tableta vine cu un adaptor de 20 W pentru încărcare rapidă și suportă super-încărcare HUAWEI de 40 W, permițând utilizatorilor să își încarce și mai rapid tableta.

Regândirea inteligenței: conectivitatea

Huawei MatePad Pro introduce o serie de inovații revoluționare care schimbă fundamental modul în care dispozitivele interacționează cu utilizatorii și între ele. Funcția Huawei Share permite              Multi-screen Collaboration și sparge barierele dintre dispozitivele HUAWEI cu o funcționalitate avansată între mai multe platforme. Dezvoltată pe baza tehnologiei distribuite, colaborarea pe mai multe ecrane permite transferuri de fișiere drag-and-drop între smartphone-uri și tablete. Partajarea perifericelor le permite utilizatorilor să tasteze pe smartphone folosind tastatura și ecranul tabletei sau să redea muzica salvată pe smartphone cu difuzoarele tabletei. Mai mult, utilizatorul poate să preia apeluri sau să răspundă mesajelor text direct de pe tabletă, bucurându-se de o experiență fluidă pe mai multe dispozitive.

În situația în care utilizatorii vor să converseze în timp ce fac shopping online sau să vizioneze un videoclip scurt în timp ce navighează pe Internet, funcționalitatea Multi-Window permite partajarea fără efort a ecranului în mai multe ferestre și suportă până la trei aplicații simultan. Cu Floating Window, utilizatorii pot răspunde la mesajele text în timp ce se joacă sau vizionează un film, fără a minimiza aplicația. Bazându-se pe experiența de utilizare a tabletei Android, noul HUAWEI APP Multiplier împarte imaginea aplicației în două ferestre, oferind o experiență dual-view revoluționară, având ca suport orientarea landscape a tabletei. Dimensiunea ferestrelor poate fi ajustată prin simpla glisare a chenarului, pentru a se adapta nevoilor utilizatorului. Aproximativ 3.000 de aplicații globale de top vor beneficia de HUAWEI APP Multiplier până la sfârșitul lunii martie 2020.

Regândirea creativității: un tovarăș de birou

Tableta Huawei MatePad Pro poate fi conectată cu Stylusul Huawei M-Pencil, accesoriul care face ca scrisul pe suprafețe de sticlă să devină o adevărată plăcere. Cu 4.096 niveluri de sensibilitate la presiune, suport pentru înclinare și un vârf confecționat dintr-un material compozit unic, utilizatorii se pot bucura de precizie, capacitate de reacție și sensibilitate incredibilă. Plasarea Huawei M-Pencil în partea de sus a Huawei MatePad Pro inițiază automat împerecherea Bluetooth și încărcarea magnetică. Huawei Notepad și Nebo for HUAWEI îmbunătățite pot fi conectate nativ cu Huawei M-Pencil.

De asemenea, Huawei MatePad Pro poate fi conectat cu ușurință cu Tastatura Magentică Huawei prin Bluetooth. Tastatura din piele vegană dispune de o distanță de 1,3 mm între taste pentru o tastare confortabilă, în timp ce tasta Shift activează și Huawei Share, oferind acces rapid la funcția Multi-screen Collaboration.

Noul Desktop Mode suportă până la opt aplicații sau procese deschise simultan, fără impact asupra performanței. În acest mod, utilizatorii pot căuta rapid fișierele de care au nevoie, folosind funcția puternică de căutare. Aplicația WPS îmbunătățită adaugă suport pentru introducerea vocală de date și modul inteligent pencil-brush – disponibil la nivel global pentru o productivitate mobilă îmbunătățită.

Regândirea divertismentului: cinema mobil

Huawei MatePad Pro vine cu panou IPS cu rezoluție 2K QHD (2560 × 1600) la o densitate de pixeli de 280 ppi. Capabil să afișeze complet gamutul de culoare DCI-P3 la luminozitate de 540 niți și raport de contrast 1500:1, ecranul QHD oferă o experiență de divertisment superioară. Tehnologia HUAWEI ClariVu Display Enhancement îmbunătățește hardware-ul puternic și optimizează semnificativ reproducerea culorilor și claritatea imaginii și garantează că fiecare cadru este clar și bogat în detalii.

Oferind o experiență audio care se ridică la nivelul sistemelor home theater, Huawei MatePad Pro suportă Histen 6.0 pentru efecte de sunet stereo 3D. Difuzorul cu patru canale de înaltă amplitudine creat de Harman Kardon reproduce chiar și cele mai complexe sunete cu o claritate impecabilă.

Tableta MatePad Pro vine cu Huawei AppGallery preinstalat, pentru ca utilizatorii să se poată bucura de aplicațiile preferate de pe acest dispozitiv. AppGallery este cel de-al treilea magazin internațional de aplicații al HUAWEI și se bucură de o dezvoltare rapidă. În prezent, AppGallery cuprinde zeci de mii de aplicații internaționale și 450 de aplicații românești. Printre acestea, se numără aplicații din zona de banking și aplicații importante din zona de știri și divertisment. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, dar și aplicații utilitare sau aplicații ale operatorilor locali.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *