Compania avansează cu 42 de poziții în clasamentul din acest an

HUAWEI continuă să își dezvolte rapid portofoliul (smartphone-uri, dispozitive purtabile și dispozitive smart home, Internet of Things și infrastructură de telecomunicații), să își extindă ecosistemul multidevice și să participe la creșterea Huawei AppGallery, o platformă deschisă și inovatoare, care aduce mai aproape de consumatori cele mai utile aplicații.

Capacitatea companiei de a se adapta, de a inova și de a crește neîncetat a fost remarcată. Astfel, HUAWEI s-a poziționat pe locul 6 în clasamentul celor mai inovatoare companii, realizat de Boston Consulting Group. BCG examinează capacitatea de inovație a companiilor la nivel mondial, încă din anul 2005, și realizează anual un top al celor mai apreciate 50 de companii. Cel mai nou clasament al BCG – The Most Innovative Companies 2020: The Serial Innovation Imperative – a vizat abilitățile necesare pentru a depăși competiția pe termen lung.

În clasamentul de anul acesta, HUAWEI a avansat cu 42 de locuri, atingând cea mai mare creștere. Compania a ocupat prima dată locul 50 în acest clasament în anul 2014. În următorii 4 ani, compania s-a poziționat între locurile 46, ocupat în 2015, respectiv locul 48, în 2019.

HUAWEI își dezvoltă constant ecosistemul multidevice, cu ajutorul căruia utilizatorii pot interacționa cu dispozitive diferite în cadrul aceleiași interfețe și totodată strategia „1 + 8 + N”, care furnizează o gamă largă de servicii și experiențe.

HUAWEI maximizează potențialul inovațiilor tehnologice și se axează pe două domenii cheie – smartphone și cloud. Compania colaborează constant cu cele mai mari companii de dezvoltare din lume, pentru a oferi o gamă și mai largă de aplicații. De asemenea, aceasta recrutează permanent dezvoltatori mondiali pentru a ajuta la extinderea ecosistemului și a magazinului de aplicații Huawei AppGallery la nivel global.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *