Știai că în lipsa dinților, masticația și estetica au de suferit? Pe lângă acest detaliu, însă, zona în care nu mai există dinte sau chiar dinți va fi în dezavantaj, în sensul că osul maxilar se va resorbi, adică se va topi, astfel că, în acest sens, inserarea unui implant dentar va fi riscantă sau chiar imposibil de realizat, în lipsa unor manopere suplimentare, precum ar fi adiția de os.
Pierderea în cantitate a dinților, de altfel, este o problemă majoră, care afectează estetica facială. În acest caz, oasele maxilare se resorb, iar structurile feței încep să se modifice. Ce doresc să subliniez cu această afirmație? Ca urmare a celor spuse anterior, buzele vor căpăta un aspect înfundat și subțiat, remarcându-se, totodată, apariția unor riduri în jurul gurii sau chiar a nasului. Altfel spus, fața va căpăta un aspect de îmbătrânire, ceea ce nu ne dorim niciunul dintre noi, nu?
Cea mai nefericită situație cu care se poate confrunta orice pacient este încetarea schițării unui zâmbet sau chiar izolarea, probleme cauzate, de această dată, de lipsa încrederii care se resimte din pricina unei dentiții precare.
Dacă în trecut, însă, un dinte lipsă era de neînlocuit, în prezent, datorită unor tehnologii dezvoltate, realizate de oameni de specialitate cu studii specifice acestei nișe, zâmbetul nu mai poate fi împiedicat. De ce? Pentru că putem să ne gândim la un implant dentar, care va salva situația.
Un exemplu reprezentativ în acest caz este Cris-Smile, o clinică dentară care își propune să readucă zâmbetul natural pe buzele pacienților.
Cum recunoaștem, totuși, un tratament eficient cu implanturi dentare? Întotodeauna, un astfel de tartament va restaura estetic și funcțional dantura pentru o perioadă de cel puțin 30-40 de ani, reușită posibilă doar prin implicarea pacientului, cât și a medicului, prin investigație atentă, diagnostic corect, dar și o igienă riguroasă la domiciliu.