Seria MateBook asigură cel mai eficient scenariu de utilizare

București, 27 mai 2022 – Huawei Consumer Business Group se concentrează mereu pe asigurarea unui scenariu de utilizare cât mai eficient când vine vorba de laptop-uri sau alte dispozitive. Poziția corectă în fața ecranului de laptop, gimnastica oculară, hidratarea ochilor prin clipire sunt doar câteva dintre obiceiurile sănătoase încurajate de Huawei, ca parte a campaniei educaționale „Protejează-ți ochii”. Campania le va oferi utilizatorilor din România informații despre cum să-și protejeze ochii și implicit vederea în condițiile în care munca și școlarizarea de la distanță îi obligă să petreacă mai mult timp în fața computerelor.

Campania „Protejează-ți ochii” are la bază o serie de sfaturi și îndrumări simple și eficiente, elaborate de experți, care ar trebui incluse în viața de zi cu zi a fiecăruia. În calitate de producător de laptopuri, Huawei a solicitat cercetări care au confirmat că utilizatorii din regiunea Europei Centrale au petrecut mai mult timp în fața ecranelor pe durata pandemiei, că au ochii obosiți și nu știu cum să își protejeze vederea într-un mod adecvat.

HUAWEI MateBook 14s (1)

Studiul Ipsos realizat pentru Huawei a arătat că până la 67% dintre utilizatorii europeni petrec mai mult timp în fața computerului, comparativ cu perioada anterioară pandemiei (martie 2020). Aproape jumătate dintre aceștia (47%) consideră că timpul petrecut în fața computerului a crescut cu cel puțin 3 ore pe zi, în timp ce aproximativ 70% dintre ei declară că acesta este motivul deteriorării vederii lor. Cele mai frecvent menționate afecțiuni sunt oboseala oculară, scăderea acuității vizuale, lăcrimare, senzație de arsură și de ochi uscați.

Sondajul mai arată că 43% din utilizatorii europeni nu iau nicio măsură pentru a-și proteja ochii, cel mai adesea invocând lipsa de informare. În plus, există un grad scăzut de conștientizare în ceea ce privește existența tehnologiilor de protecție oculară a laptopurilor moderne. Aproximativ 61% dintre respondenți nu știu ce este reducerea emisiilor de lumină albastră, iar 69% nu au auzit de tehnologia de reducere a pâlpâirii ecranului.

Am fost surprinși să aflăm că există atât de mulți oameni care nu se îngrijesc de sănătatea ochilor. Mulți dintre utilizatori nu știu că laptopurile moderne dispun de funcții importante privind protecția oculară, reducerea emisiilor de lumină albastră, prezente pe laptopurile din seria MateBook. Ca un jucător important în zona de laptopuri, am decis că educația în acest sens este necesară, de aceea am stabilit împreună cu mai mulți experți un catalog al obiceiurilor sănătoase. Acesta conține sfaturi și exerciții  simple pe care le recomandăm a fi introduse în rutina zilnică pentru menținerea sănătății oculare.”, a declarat Andy Fang, Country Manager Huawei Consumer Business Group. 

În cadrul campaniei, utilizatorii primesc sfaturi despre cum ar trebui să își poziționeze laptopul în raport cu sursa de lumină, cum să adopte o postură adecvată la birou, cum să-și hidrateze ochii cu ajutorul unei diete corespunzătoare și ce exerciții de gimnastică oculară ar trebui să facă. În plus, aceștia primesc îndrumări despre cum își pot efectua singuri testul pentru sindromul de ochi uscat. Campania își propune să crească și gradul de conștientizare cu privire la utilitatea și importanța tehnologiilor de protecție oculară disponibile pe laptopurile moderne, cum ar fi reducerea emisiilor de lumină albastră și a pâlpâirii ecranului.

Studiul Ipsos solicitat de Huawei confirmă ceea ce fiecare utilizator poate observa în birou zilnic. Condițiile de lucru și de școlarizare de la distanță au pus mai multă presiune pe ochii tuturor, utilizatorii fiind nevoiți să își concentreze privirea doar la distanță mică. Din acest motiv, disconfortul este resimțit chiar și la tulburările de vedere ce erau nesemnificative până acum. Frecvent, persoanele care petrec un timp îndelungat în fața ecranului de laptop se confruntă cu vedere încețoșată la sfârșitul zilei, claritate instabilă a imaginii, dificultăți de menținere a atenției sau chiar reticență în a citi. Din acest motiv, campania educațională a Huawei, oferă utilizatorilor din regiunea CEE câteva dintre cele mai importante sfaturi despre cum să-și protejeze vederea atunci când sunt obligați să petreacă mai mult timp în fața ecranelor.

Supraexpunerea la lumina albastră emisă de majoritatea dispozitivelor digitale poate duce la o serie de simptome, supranumite împreună „oboseala digitală a ochilor”. Lumina albastră afectează abilitățile cognitive, memoria și starea de spirit, prin urmare utilizarea dispozitivelor digitale pentru un timp îndelungat înainte de a merge la culcare poate produce perturbări ale somnului, provocând astfel oboseală în timpul zilei. De aceea, reducerea emisiilor de lumină albastră este extrem de importantă atunci când timpul petrecut în fața laptopului se extinde. După activarea funcției „Lumină de noapte” din setările ecranului HUAWEI MateBook, culorile ecranului se schimbă într-o paletă mai caldă, reducând astfel emisia de lumină albastră. Eficacitatea acestei soluții din laptopurile MateBook a fost confirmată prin certificarea TÜV Rheinland.

La rândul său, rata de reîmprospătare a ecranului este suficient de ridicată pentru a nu provoca senzația obositoare de pâlpâire. În studiile de cercetare care au comparat ecranele digitale cu rate de reîmprospătare ridicate cu cele scăzute, utilizatorii care foloseau ecrane cu frecvențe mai mici au raportat simptome de oboseală oculară, durere și disconfort vizual mult mai des decât în cazul celui de-al doilea grup de respondenți. Tehnologia de reducere a pâlpâirii, disponibilă și pe seria de dispozitive MateBook și certificată TÜV Rheinland, folosește reglarea inteligentă a luminii de fundal și reduce apariția nivelurilor scăzute de luminozitate care pot afecta negativ vederea utilizatorului.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro. 

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romania

Community: Comunitatea Huawei


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *