În cadrului celei de-a 96-a ediții a galei Premiilor Oscar au fost fost recunoscute cele mai impresionante performanțe din domeniul cinematografiei. Printre titlurile câștigătoare se numără producții ce trebuie vizionate cel puțin o dată în viață, iar acesta pare să fie cel mai bun moment pentru a o face.
Pentru a începe călătoria prin lumea Oscarurilor și pentru ca totul să fie perfect și la înălțimea așteptărilor – inclusiv sunetul, căci acesta joacă un rol esențial când vine vorba despre o experiență de vizionare optimă – Sonos recomandă sistemul home theatre format din soundbar-ul Arc, subwoofer-ul Sub și boxele Era 300, care oferă un sunet extraordinar și detaliat, dar și bass echilibrat, totul pentru vizionare fără cusur, demnă de un premiu Oscar.
„Oppenheimer”, drama cu o durată de trei ore care ecranizează povestea fabricării primei bombe atomice a câștigat titlul pentru Cel mai bun film, în timp ce producția regizată de Jonathan Glazer, „Zona de interes”, a primit titlul pentru Cel mai bun film internațional. De asemenea, producția „Poor Things” a fost premiată cu distincții precum cele mai bune decoruri, cele mai bune costume, cele mai bune coafuri și machiaje dar și premiul pentru cea mai bună scenografie.
Experiență ca la cinema pentru cele mai bune filme chiar la tine acasă, cu ecosistemul home theatre Sonos
Indiferent de producția cinematografică vizionată, cu toții ne dorim să ne bucurăm de o experiență cât mai imersivă, similară celei din sala de cinematograf, unde nu doar imaginea contribuie la crearea atmosferei specifice, ci și sunetul. Astfel, ecosistemul home theatre de la Sonos este alegerea ideală. Soundbar-ul Sonos Arc beneficiază de compatibilitate Dolby Atmos și este echipat cu 11 difuzoare interne, ceea ce face posibilă sincronizarea perfectă dintre imaginile ce rulează pe ecran și sunetul redat în cel mai mic detaliu, totul pentru o experiență de vizionare autentică.
Și pentru a experimenta cu adevărat sunetul extraordinar Sonos, subwoofer-ul Sub joacă un rol esențial. Acesta oferă bass perfect echilibrat, datorită difuzoarelor ce sunt poziționate în centru, care contribuie la eliminarea vibrațiilor, oferind astfel sunet cu adevărat premium, fără distorsiuni. În același timp, cu design elegant și compact, alături de compatibilitatea Dolby Atmos și cu ajutorul celor șase drivere puternice care direcționează sunetul spre stânga, dreapta, înainte și în sus, boxa Era 300 oferă performanță audio revoluționară, plasând utilizatorii chiar în centrul acțiunii.
Libertate infinită de utilizare
Ca inventator al sistemelor audio multi-room wireless pentru acasă, Sonos oferă utilizatorilor libertatea de a-și putea crea propriul ecosistem pe care să-l poată extinde în funcție de preferințele și nevoile personale. Astfel, sistemul home theatre poate fi completat cu tipul de echipament audio potrivit diferitelor nevoi ale utilizatorilor, contribuind în același timp la o atmosferă relaxantă și armonioasă în întreaga locuință.
Și pentru ca experiența de vizionare să fie cât mai imersivă, tot ceea ce rămâne de făcut este ca echipamentele Sonos să fie poziționate corespunzător. Astfel, în funcție de caracteristicile camerei în care sunt utilizate, este important să fie respectate câteva recomandări pentru o vizionare cu adevărat reușită. Soundbar-ul trebuie amplasat central, sateliții în spatele canapelei sau orientate cu fața către centrul camerei, iar subwoofer-ul trebuie plasat tot în mijloc, pe o suprafață netedă. De asemenea, audiția produselor Sonos este optimă în camere mobilate, pentru o acustică desăvârșită.
Cu producții cinematografice atent alese și cu produsele Sonos corect amplasate, tot ceea ce le rămâne de făcut utilizatorilor este să aleagă aroma preferată de popcorn și să apese butonul Play.
Produsele Sonos pot fi achiziționate din magazinele retailerilor parteneri din România – eMAG, Altex, AV Store, dar și din magazinul Sonos din cadrul locației Audio Monkey din București.