București, 19 martie 2024: Ideologiq, agenția de marketing digital și comunicare dezvoltă alături de Asociația Educație pentru Viața Reală, coordonatorii programului Banometru, o nouă platformă de educație financiară dedicată tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, Banocontrol. Astfel, tinerii au la dispoziție mai multe metode prin care pot învața cum să își gestioneze banii și cum să își îmbine planificarea cu spontaneitatea. De la lansarea proiectului și până în prezent, peste 10.000 de tineri au accesat platforma și materialele informative gratuite. Proiectul a fost dezvoltat cu sprijinul ING Bank România.
Agenția Ideologiq a creat platforma Banocontrol astfel încât tinerii să o poată accesa rapid și ușor de pe orice dispozitiv și conținemateriale informative și chiar jocuri interactive cu ajutorul cărora au ocazia să aplice ceea ce au învățat. În cadrul jocurilor se pot face simulări pe termen mediu, cu venituri și cheltuieli, pentru ca tinerii să afle dacă își pot atinge obiectivul setat.
“Acești trei ani de colaborare continuă cu Asociația Educație pentru Viața Reală și implicit Banometru, au reprezentat pentru noi o oportunitate de a aduce educația financiară la îndemâna oamenilor. Suntem mândri să fim partenerii acestui nou proiect atât de valoros, Banocontrol, și să contribuim la creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește sănătatea financiară,” a declarat Adrian Apostol, Fondator și Partener Ideologiq.
Anul acesta se împlinesc trei ani de la lansarea platformei Banometru, dezvoltată tot de agenția Ideologiq, timp în care au fost înregistrate peste 1.000.000 de accesări ale resurselor, iar peste 4500 de persoane au beneficiat de sesiuni gratuite de educație financiară.
Lansată în anul 2021, platforma Banometru a stârnit un interes deosebit din partea publicului, atrăgând în cei trei ani peste 250.000 de utilizatori, dintre care 26.000 și-au creat un cont de membru. Ideologiq a fost partenerul esențial în dezvoltarea și întreținerea platformei, oferind suport pentru monitorizare, creare de noi pagini și funcționalități, dar și pentru dezvoltarea strategiilor de comunicare, creație și campanii media.
“Suntem încântați de colaborarea de succes pe care o avem cu agenția Ideologiq. În ultimii ani, am lucrat împreună pentru a promova educația financiară și pentru a oferi servicii de coaching financiar de înaltă calitate comunității noastre. Ideologiq este un partener foarte important în dezvoltarea și întreținerea platformei Banometru și mai nou a platformei Banocontrol, contribuind cu expertiză, creativitate și devotament în fiecare etapă a proiectului. Prin eforturile lor constante, Ideologiq a reușit să aducă ideile noastre la viață și să îmbunătățească experiența utilizatorilor noștri în mod semnificativ. Ne-am bucurat de o colaborare eficientă și plină de energie cu echipa, care a fost întotdeauna deschisă la idei noi și la găsirea de soluții creative pentru orice provocare întâlnită. Pentru anul în curs, pregătim o componentă nouă, practică, utilă și accesibilă în același timp, pentru persoane care au nevoie să dezvolte obiceiuri financiare sănatoase”, a declarat Corneliu Ionescu, coach Banometru și fondator AEVR.
În urma unui chestionar de impact realizat în rândul beneficiarilor, peste 90% dintre persoane au afirmat că după interacțiunea cu Banometru, au început să își planifice cheltuielile, să pună bani deoparte sau lucrează la a diversifica sursele de venit. În plus, 84% dintre beneficiari spun că Banometru a avut o contribuiție semnificativă la dezvoltarea unui comportament financiar sănătos, în anul 2023.
Banometru, un program gratuit de sănătate financiară lansat acum opt ani, este implementat și organizat de către Asociația Educație pentru Viața Reală în parteneriat cu ING Bank România.
Pentru a beneficia de sesiunile gratuite de coaching financiar oferite de Banometru, cei interesați trebuie să acceseze platforma banometru.ro și să urmeze pașii de înscriere. Ulterior, vor fi contactați de către echipa programului pentru stabilirea tuturor detaliilor privind sesiunea de coaching.
Despre Ideologiq:
Ideologiq (Advanced Ideas Studio SRL) este o agenție de marketing digital și comunicare cu experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de tehnologie și comunicare digitală, în piețele din regiunea SEE-CEE, în special în: România, Moldova, Grecia, Cipru, Croația, Slovenia, Bulgaria, Ungaria și Serbia.
Agenția IdeologIQ oferă clienților săi acces la soluții digitale end-to-end și la servicii de: consultanță, strategie, creație, branding, dezvoltare de programe de fidelizare (B2B, B2C și EVP), dezvoltare de tehnologie și platforme software (web, mobile, e-commerce, AR, VR), comunicare socială online, optimizări ale performanței online (SEO, UX, CRO, PPC), implementare evenimente (online, offline sau hibrid).
Printre clienții agenției se numără: Raiffeisen Bank, Alliance Healthcare, Pfizer, Boehringer-Ingelheim, Holcim, Somaco, Fresenius, Green Group, Castrol, Michelin, Porsche Inter Auto, Max Bet, ALPLA, Medsana, Schneider Electric, Signal Iduna sau Zipper.
Începând din anul 2022, agenția Ideologiq face parte din grupul La Poste, având ca acționar majoritar compania Mediapost Hit Mail SA. Mediapost Hit Mail SA este un integrator de servicii de marketing direct, deținut în proporție de 100% de Poșta Franceză, prezent în piața românească de 27 de ani, având 550 de angajați și o cifră de afaceri de 60 milioane de euro în anul 2023.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.ideologiq.com/intro/