București, 28.10.2024

ING Bank România, împreună cu un consorțiu de 4 ONG-uri, lansează programul „Începe la școală”, un demers comun de îmbunătățire a experienței școlare, creat și dezvoltat împreună cu Școala Încrederii, CSR Nest, Asociația De-a Arhitectura și Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE). Timp de 2 ani (2024-2026), cele 10 școli incluse în proiect vor beneficia de o intervenție integrată, cu inițiative și moduri de lucru complementare, care vizează spații sigure, moderne și sustenabile, o infrastructură de bază și eficiență energetică, relații sănătoase și educație psihoemoțională.  

Sub mesajul O comunitate sănătoasă începe la școală. Într-un spațiu modern și adecvat, cu învățământ atractiv, profesori implicați și elevi curioși, care comunică deschis, programul „Începe la școală” își propune să reafirme importanța școlilor ca loc pentru dezvoltarea unei comunități sănătoase, pentru învățare de calitate, bunăstare și siguranță.

Considerând că adevărata transformare durabilă a școlilor nu poate fi realizată de un singur actor, ci mai degrabă de mai mulți, care înțeleg cu adevărat punctele nevralgice și complexe ale sistemului de educație, programul „Începe la școală” va acționa într-un consorțiu. Acesta va implementa în cele 10 școli un proces care le îmbunătățește infrastructura și eficiența energetică, integrează noi metode de predare, mai ales a științelor, care contribuie la calitatea educației, implică elevii în decizii care au legătură cu mediul construit al școlii lor și stabilește un dialog deschis între adulți pentru bunăstarea elevilor. Școlile selectate pentru acest program fac parte din rețeaua de școli a organizației Școala Încrederii din județele Timișoara, Cluj, Sibiu, Dolj și Vâlcea.

Pe lângă inițiativa integrată a celor 4 organizații, programul găzduiește sub aceeași umbrelă o abordare diferită a matematicii, condusă și implementată de CEAE, care își propune să extindă abordarea din cadrul proiectului „Fizica Altfel” și să inițieze programul „Matematica Altfel”. Cu ajutorul acestuia, se dorește, pe termen lung, construirea unei fundații solide pentru a duce educația financiară în școli într-un mod sistematic, matematica fiind cea mai evidentă poartă către înțelegerea noțiunilor despre finanțe.

„Acest program este o oportunitate pentru noi să testăm un nou mod de lucru colaborativ, care poate deveni o metodă de  bună practică pe care să o adoptăm pe termen lung. O perspectivă multidisciplinară ne permite să adresăm simultan diferite unghiuri care afectează bunăstarea oamenilor la școală, un spațiu formator atât de important. Infrastructura, procesul de învățare, relațiile sănătoase și implicarea elevilor sunt 4 dintre nevoile cele mai pregnante pe care noi le-am identificat și care au devenit definiția noastră pentru o școală sustenabilă. Ne bucurăm că cele 4 organizații au acceptat invitația noastră de a lucra împreună, aducând experiența lor în acest proces transformativ. Abia așteptăm să vedem ce învățăm din acest proces, în rolul nostru de partener și finanțator, și să înțelegem mai multe despre impactul pe care îl poate avea o astfel de abordare” – a spus Maria Cristina Matei, Director Operațiuni la ING Bank România.

„Este important ca profesorii de fizică și chimie din programul „Începe la școală” să le trezească, la ore, curiozitatea elevilor. La fel de important este ca aceste ore să aibă loc în spații confortabile și plăcute. Acest lucru se întâmplă prin colaborarea celor 4 ONG-uri care fac parte din consorțiu. Misiunea CEAE este creșterea gradului de alfabetizare științifică și matematică. De aceea, după ce am reușit să pregătim 3.100 de profesori pentru a preda fizica prin investigație, ne vom concentra pe felul în care este predată matematica în școlile din România. În acest sens, am început, cu sprijinul ING Bank România, programul „Matematica Altfel”. Prin acest program, propunem un alt mod de abordare a matematicii la clasă, care să îi ajute pe copii să își dezvolte capacitatea de a raționa și de a înțelege în profunzime materia studiată. Scopul este ca ei își poată folosi cunoștințele în situații diverse, astfel încât să găsească soluții la o gamă largă de probleme noi”a spus Cristian Hatu – Președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE).

„Clădim educație bazată pe încredere, pentru că fiecare copil, din fiecare școală, contează.   Am pornit în 2020 cu acest gând și cu 54 de școli, iar azi, ducem încrederea către 284 de școli incluse în programul Școala Încrederii, transformând peisajul educațional din România într-unul potrivit dezvoltării elevului. Educația este responsabilitatea tuturor. De aceea, fiecare adult din jurul copilului e nevoie să se implice pentru a deveni un model de urmat. Oferim un program de 2 ani pentru școlile de stat, care vine în întâmpinarea cadrelor didactice și auxiliare cu modele educaționale recunoscute la nivel internațional, centrate pe elev, care să ajute în starea de bine a copilului. Pentru că fiecare copil, din fiecare școală, contează” – a spus Mihai Zoican, Director de program și formator în Școala Încrederii. 

„Ne bucură să vedem că tot mai mulți oameni și organizații înțeleg și susțin dorința elevilor de a-și personaliza spațiile școlii și de a moderniza procesul de învățare. Noi credem că elevii, utilizatorii de zi cu zi ai școlilor, sunt cei mai în măsură să ne informeze despre cum și-ar dori să fie școala care să-i pregătească pentru viață. De aceea, am realizat programul educațional „My School Can Be Cool”, un proces de învățare prin proiect, conectat la realitate, cu rezultate concrete, unde materiile se îmbină, iar elevii colaborează. Ne dorim ca toate școlile din România să devină cool prin implicarea elevilor și un prim pas este „Începe la școală”. Suntem încrezători că, unindu-ne forțele cu partenerii noștri în acest proiect comun, ne va fi mai ușor să arătăm importanța adoptării unui proces participativ atunci când vorbim despre intervențiile în spațiul școlii și beneficiile metodelor de învățare contemporane” – a spus Mina Sava, Preşedintele Asociaţiei De-a Arhitectura. 

„Din perspectiva obiectivelor de dezvoltare durabilă, accesul la condiții adecvate de educație este esențial pentru construirea de comunități sustenabile. Pentru Asociația CSR Nest, intervențiile în domeniul eficienței energetice în școlile din România, precum și cele cu scopul de a contribui la diminuarea sărăciei energetice în comunitățile vulnerabile au devenit o direcție de acțiune prioritară. De aceea, lucrările de îmbunătățire a gradului de eficiență energetică ce vor fi realizate de Asociația CSR Nest în cadrul școlilor care fac parte din programul pilot „Începe la școală” întăresc misiunea noastră de a contribui la construirea a cât mai multor comunități durabile și reziliente la nivel național” – a spus Anda Sebesi, Director de Comunicare Asociația CSR Nest.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *